Am dat recent de Scrisorile Lordului Chesterfield, acum vreo doi ani și am devorat-o în câteva zile cu toată engleza ei elegantă (dar și greoaie) de acum câteva sute de ani. În general cărțile în engleză mă obosesc mai repede noaptea, la lumina led-ului aceluia slab de lângă pat dar cartea asta merită orice sacrificiu. Ziua mergeam la muncă dar seara abia așteptam să ajung acasă și să ma bag în pat cu o cană de ceai, știind că pe noptieră mă aștepta cartea asta.
Am citit-o cu plăcerea unui adult care descoperă abia pe la 30 de ani că muzica clasică nu sună așa de rău (așa cum cum mi se părea acum cincisprezece ani) și care începe să vadă diferențe din în ce în ce mai mari între generația sa și ,,copiii din ziua de azi''.
Am citit cartea asta cu zâmbet pe față și cu tristețe în suflet pentru că e o înșiruire de scrisori pe care un tată le adresează fiului său nelegitim, pe care nu-l vede cu anii dar pe care vrea să-l susțină material, să-l educe și să-i transmită toate învățăturile adunate de el într-o viață. Aceste scrisori nu erau menite să devină publice, așa că reiese o intimitate autentică din cuvintele tatălui, care are grijă să- scrie fiului său despre toate lucrurile nescrise. Îi susține educația de la distanță plătind pentru educatori și profesori și cărți dar îi așază pe hârtie și toate lucrurile nescrise, care nu se pot învăța din cărți: despre cum să devină un tânăr șarmant, cum să intre în grațiile celor mai mari în vârstă și în rang, despre uzanțele elitelor britanice dar și ale celor din Germania, Italia sau Franța, unde își trimite fiul pentru studii.
Sunt lecții despre evitarea vulgarității, despre grații, despre ,,sprezzatura'' (nonșalanță studiată) și etichetă, despre cum să se comporte în preajma femeilor în acele vremuri, dar totul împachetat într-un limbaj părintesc sfătuitor.
Dacă lucrurile acestea nu ne sunt transmise acasă și nu sunt incluse în educația celor ,,șapte ani de acasă'' din diferite motive (unele suficient de triste ca să nu le adaug aici), adăugarea acestei cărți în programa școlară ca lectură obligatorie ar fi un minim necesar. Necesară ar fi și repetarea includerii în programă la liceu, la facultate și în toate tipurile de educație academică de după. La fiecare citire capătă înțelesuri noi și s-ar putea să ne trezim la vârste înaintate că încă o citim cu plăcere a nu știu câta oară..
Comments